|
|
HIV/SIDA, Tuberculoza şi Malaria sunt epidemii ce continuă să afecteze un număr impresionant de persoane, subminând economiile ţărilor afectate şi reprezentând o ameninţare la sănătatea şi bunăstarea întregii omeniri. Ele continuă să se extindă rapid, cauzând anual, decesul a peste şase milioane de copii şi adulţi. |
|
 |
 |
Fondul Global de luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei este un mecanism financiar internaţional, înfiinţat în 2002 cu scopul de a furniza resurse prin care ţările afectate de aceste trei epidemii devastatoare, să poată dezvolta mecanisme corespunzătoare de răspuns. Ideea creării Fondului Global s-a născut în 2001 în cadrul Sesiunii Generale Extraordinare a Naţiunilor Unite.
Secretariatul permanent al Fondului Global a fost constituit în Ianuarie 2002, iar trei luni mai târziu, Fondul Global aproba deja prima rundă de finanţare pentru 36 de ţări. De atunci şi până în prezent, Fondul Global a organizat şase runde de finanţare prin care a furnizat 8,6 miliarde USD, fonduri de care au beneficiat 136 ţări, printre care şi România.
Fondul Global oferă ţărilor fonduri în baza performanţei demonstrate prin rezultate măsurabile (indicatori) şi actionează conform principiului că fiecare ţară este responsabilă în a-şi identifica nevoile şi priorităţile printr-un Mecanism de Coordonare (Country Coordination Mechanism) ce include atât guvernul cât şi organizaţiile nonguvernamentale, societatea civilă şi persoanele afectate de aceste epidemii.
În România, Mecanismul de Coordonare de ţară este reprezentat de Comitetul Naţional de Coordonare a Programelor HIV/SIDA şi Tuberculoză finanţate de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei (CNC-FG). Relaţiile între Comitetul Naţional de Coordonare cu principalii actori naţionali şi internaţionali implicaţi în programele finanţate de către Fondul Global sunt redate printr-o diagramă (deschide diagrama).
România a aplicat până în prezent la două runde de finanţare ale Fondului Global - la Runda a 2-a în 2002 şi la Runda a 6-a în 2006 – obţinând patru granturi de finanţare: două granturi pentru componenta HIV/SIDA şi două granturi pentru componenta TB.
|
 |
 |
|
Runda de finanţare şi Componenta
|
Recipient Principal
|
Total finanţare solicitată
(USD)
|
Finanţare aprobată
(USD)
|
|
Runda a 2-a
HIV/SIDA
|
Ministerul Sănătăţii Publice
Unitatea de Management a Proiectului Fondului Global; acordul de grant a fost semnat cu Fondul Global în 2003; în prezent este în derulare faza a IIa a finanţării
|
$26,861,313.00
|
$26,861,313.00
|
|
Runda a 6-a
HIV/SIDA
|
|
$11,791,930.00
|
$8,389,657.00
|
|
Total HIV/SIDA
|
|
$38,653,243.00
|
$35,250,970.00
|
|
Runda a 2-a
Tuberculoză
|
Ministerul Sănătăţii Publice
Unitatea de Management a Proiectului Fondului Global; acordul de grant a fost semnat cu Fondul Global în 2003; în prezent este în derulare faza a IIa a finanţării
|
$16,743,641.00
|
$16,743,641.00
|
|
Runda a 6-a
Tuberculoză
|
|
$10,398,371.00
(pentru 5 ani)
|
$4,695,694.00
(primii 2 ani)
|
|
Total TB
|
|
$27,142,012.00
|
$21,493,335.00
|
Sursa: http://www.theglobalfund.org/Programs/Portfolio.aspx?countryID=ROM&lang=en |
 |
 |
|
|
 |
|
|
|